A pleca, a ramane, a primi...Din orice punct al acestui triunghi dramatic ai privi, problema emigrarii creaza frustrari si mici sau mari drame personale. A fi imigrant sau emigrant inseamna a fi intr-o situatie neclara iar termenul are de cele mai multe ori conotatii negative.
Exista sute de motive pentru care oamenii pleaca. Exclud aici, desigur, hotii, cersetorii, traficantii de carne vie si victimele colaterale pentru ca acesti oameni sunt parte a unor sisteme obscure si inchise, cu organizare si legi proprii in care libertatea de decizie e aproape inexistenta. Ma refer la cei care iau hotararea de a pleca fara sa fie constransi de un sistem ilegal.
Oamenii pleaca in cautarea fericirii, pentru bani, pentru a oferi ceva mai mult familiei, pentru copii, parinti sau iubiti, pentru libertate, pentru educatie, pentru cariera, pentru confort, pentru ca nu sunt acceptati in tara lor sau pur si simplu nu simt ca acolo ar fi locul lor, pentru a descoperi o noua cultura, pentru a se simti impliniti, pentru a se implica in misiuni umanitare si multe altele. Niciunul din aceste motive nu este nedemn si nu avem dreptul sa judecam. Dar, priviti prin ochiul ingust al invidiei, acesti oameni sunt deseori acuzati de materialism, lipsa de solidaritate si lipsa de patriotism. Ingrata lipsa de patriotism... acea redundanta acuza ipocrita intr-o lume in care fiecare e pentru el, in care tarile sunt delimitate de niste frontiere impuse de marile puteri, nu neaparat cultural, in care cei de acelasi neam cu tine nu se sfiesc sa te calce in picioare, daca asa le dicteaza interesul.
Exista sute de motive pentru care oamenii raman, mai ales intr-o tara asa numita 'saraca'. Oamenii raman pentru ca se simt bine in tara lor, pentru fericire, pentru familie, pentru bani, pentru cariera, pentru ca se simt in largul lor, acceptati, pentru ca isi apreciaza cultura, limba si traditia, pentru ca prefera sa descopere alte locuri sau tari dar sa se intoarca mereu acasa la cei cu care au atat de multe in comun, pentru ca au incredere ca pot schimba ceva, pentru ca acolo pot evolua si multe altele. Nici unul din aceste motive nu este nedemn si nu avem dreptul sa judecam. Dar, priviti prin ochiul ingust al ignorantei, acesti oameni sunt adesea acuzati de lipsa de amibitie, lipsa de solidaritate sau sunt priviti pur si simplu de sus si tratati cu superioritate ingrata.
De aceea, pe zi ce trece, am o senzatie de respingere fata de cei care au plecat si se plang de viata grea din strainatate dar nu ar face nimic sa se intoarca, fata de cei care gasesc numai lucruri negative in tara in care au decis sa traiasca dar nu se gandesc ca se adreseaza unor oameni care poate s-au zbatut sa ajunga acolo, fata de cei care sunt bine platiti in strainatate dar sunt vesnic nemultumiti, fata de cei care se plang ca ar vrea sa plece din tara lor dar nu uita sa precizeze ca prefera sa se sacrifice pentru familie si fata de toate celalalte ipocrizii care ne fac deciziile mai grele si impart oamenii dupa niste criterii absurde.
Si de aceea ma inclin in fata celor care fac ceea ce le spune inima si isi pastreaza hotararea: pleaca, raman sau se intorc, pentru ca e o decizie greu de luat, pentru ca e o decizie care schimba mai multe vieti.
Si, sa nu uitam si ca aproape nimic pe lumea asta nu ne apartine cu adevarat. Oricat de liberi ni s-ar spune ca suntem, granitele acelea puse pe harta nu sunt doar o reprezentare geometrica. Ori de cate ori depasim linia geografica devenim straini, turisti sau nu, dar straini. Da, pamantul e deja impartit, nu mai exista loc care sa nu fie deja dat si de aici rezulta acea conditie de imigrant, frustrarile celor care locuiesc intr-o tara in care oamenii vin.
Dar despre ce inseamna viata in alta tara... e o poveste fara sfarsit, pe care o voi incepe alta data.
Pana atunci, va propun un citat din Victor Hugo pe care l-am gasit acum cateva zile si care mi-a mers la suflet:
Ne soyons plus anglais ni français ni allemands. Soyons européens. Ne soyons plus européens, soyons hommes. Soyons l'humanité. Il nous reste à abdiquer un dernier égoïsme : la patrie.
(Sa nu mai fim englezi, francezi sau germani. Sa fim europeni. Sa nu mai fim europeni, sa fim oameni. Sa fim umanitatea. Ne ramane doar sa abdicam un ultim egoism: patria.)
Exista sute de motive pentru care oamenii pleaca. Exclud aici, desigur, hotii, cersetorii, traficantii de carne vie si victimele colaterale pentru ca acesti oameni sunt parte a unor sisteme obscure si inchise, cu organizare si legi proprii in care libertatea de decizie e aproape inexistenta. Ma refer la cei care iau hotararea de a pleca fara sa fie constransi de un sistem ilegal.
Oamenii pleaca in cautarea fericirii, pentru bani, pentru a oferi ceva mai mult familiei, pentru copii, parinti sau iubiti, pentru libertate, pentru educatie, pentru cariera, pentru confort, pentru ca nu sunt acceptati in tara lor sau pur si simplu nu simt ca acolo ar fi locul lor, pentru a descoperi o noua cultura, pentru a se simti impliniti, pentru a se implica in misiuni umanitare si multe altele. Niciunul din aceste motive nu este nedemn si nu avem dreptul sa judecam. Dar, priviti prin ochiul ingust al invidiei, acesti oameni sunt deseori acuzati de materialism, lipsa de solidaritate si lipsa de patriotism. Ingrata lipsa de patriotism... acea redundanta acuza ipocrita intr-o lume in care fiecare e pentru el, in care tarile sunt delimitate de niste frontiere impuse de marile puteri, nu neaparat cultural, in care cei de acelasi neam cu tine nu se sfiesc sa te calce in picioare, daca asa le dicteaza interesul.
Exista sute de motive pentru care oamenii raman, mai ales intr-o tara asa numita 'saraca'. Oamenii raman pentru ca se simt bine in tara lor, pentru fericire, pentru familie, pentru bani, pentru cariera, pentru ca se simt in largul lor, acceptati, pentru ca isi apreciaza cultura, limba si traditia, pentru ca prefera sa descopere alte locuri sau tari dar sa se intoarca mereu acasa la cei cu care au atat de multe in comun, pentru ca au incredere ca pot schimba ceva, pentru ca acolo pot evolua si multe altele. Nici unul din aceste motive nu este nedemn si nu avem dreptul sa judecam. Dar, priviti prin ochiul ingust al ignorantei, acesti oameni sunt adesea acuzati de lipsa de amibitie, lipsa de solidaritate sau sunt priviti pur si simplu de sus si tratati cu superioritate ingrata.
De aceea, pe zi ce trece, am o senzatie de respingere fata de cei care au plecat si se plang de viata grea din strainatate dar nu ar face nimic sa se intoarca, fata de cei care gasesc numai lucruri negative in tara in care au decis sa traiasca dar nu se gandesc ca se adreseaza unor oameni care poate s-au zbatut sa ajunga acolo, fata de cei care sunt bine platiti in strainatate dar sunt vesnic nemultumiti, fata de cei care se plang ca ar vrea sa plece din tara lor dar nu uita sa precizeze ca prefera sa se sacrifice pentru familie si fata de toate celalalte ipocrizii care ne fac deciziile mai grele si impart oamenii dupa niste criterii absurde.
Si de aceea ma inclin in fata celor care fac ceea ce le spune inima si isi pastreaza hotararea: pleaca, raman sau se intorc, pentru ca e o decizie greu de luat, pentru ca e o decizie care schimba mai multe vieti.
Si, sa nu uitam si ca aproape nimic pe lumea asta nu ne apartine cu adevarat. Oricat de liberi ni s-ar spune ca suntem, granitele acelea puse pe harta nu sunt doar o reprezentare geometrica. Ori de cate ori depasim linia geografica devenim straini, turisti sau nu, dar straini. Da, pamantul e deja impartit, nu mai exista loc care sa nu fie deja dat si de aici rezulta acea conditie de imigrant, frustrarile celor care locuiesc intr-o tara in care oamenii vin.
Dar despre ce inseamna viata in alta tara... e o poveste fara sfarsit, pe care o voi incepe alta data.
Pana atunci, va propun un citat din Victor Hugo pe care l-am gasit acum cateva zile si care mi-a mers la suflet:
Ne soyons plus anglais ni français ni allemands. Soyons européens. Ne soyons plus européens, soyons hommes. Soyons l'humanité. Il nous reste à abdiquer un dernier égoïsme : la patrie.
(Sa nu mai fim englezi, francezi sau germani. Sa fim europeni. Sa nu mai fim europeni, sa fim oameni. Sa fim umanitatea. Ne ramane doar sa abdicam un ultim egoism: patria.)
No comments:
Post a Comment