E.D: Ce te-a facut sa decizi sa pleci dintr-o tara in alta?
A fost o suma de factori, nu doar asa, o decizie. Noi eram programatori in Iasi. Cu jobul nostru e mult mai usor sa fii mobil. La ora actuala chiar mai usor decat pe „vremea mea” cand Romania nu era in UE. Am incercat putin Bucurestiul dar nu prea mi-a placut modelul. Aveam un salariu foarte bun pentru Iasi si, experienta interviurilor din Bucuresti mi-a demonstrat ca la fel de bun si pentru Capitala, incit nici o oferta nu m-a facut sa dau 'dulcele targ' pe 'mai marele targ'. Si asta a ajutat mult la decizia mea de a-mi incerca norocul 'afara'.
La momentul despre care vorbesc (2004) Iasiul era ok. Eram intr-o firma in care, erau oameni foarte buni in programare si era interesant dar simteam ca e cam mic si voiam sa experimentez, sa vad si altceva. Am fost mai din totdeauna genul mai „zglobiu”, mai explorator.
In 2004 ma uitam ca tot omul pe site-urile de joabe si am dat de un anunt al unei firme care cauta programatori pentru 'o tara din UE'. Conditiile oferite: viza de munca,transport,cazare, relocare,asigurare medicala,etc m-au facut sa fiu circumspect si sa o pun la 'tzepe', cum erau nenumarate in perioada respectiva.Timpul a trecut, s-a facut 2005 si am auzit despre citiva cunoscuti si chiar un coleg din firma care au ajuns sa lucreze pentru firma respectiva. Am 'sarit' si eu in barca cipriota si am petrecut aproape 2 ani destul de frumosi, intr-o tara noua,cu mult soare,intr-o comunitate de vreo 250 romani, programatori,tineri,entuziasti.
E.D: Cum ai decis urmatoarea destinatie?
A fost un concurs de factori care m-au facut sa ma decid sa merg mai departe. Pe de o parte salariu care nu crestea in acelasi ritm ca in Romania. In 2007 salariile noastre din Cipru ajunsesera cam la acelasi nivel cu cele din Romania. in plus lucram intr-o corporatie O corporatie e o corporatie, lucrurile se misca greu, exista cultura corporatista, trebuie sa te comporti intr-un anume fel daca vrei sa progresezi iar noi, romanii, am avut o problema cu asta. In perioada de glorie eram 255 de romani.
Si incet, incet s-a format un curent de opinie: ar cam fi timpul sa vedem daca se poate si altceva.
Eu probabil am fost printre primii care au parasit corabia. Se facea 2007.
Plecarea mea din Cipru are o poveste anecdotica . Imediat la inceputul lui 2007, Romania a intrat in UE si am citit un articol, pe un site de news, in care spuneau ca am intrat in UE si dadeau lista tarilor in care nu aveai nevoie de permis de munca pentru a lucra. Si pe lista erau Polonia, Cehia, Finlanda si... Luxembourg. De Luxembourg nu stiam foarte multe. Ca orice microbist din Romania stiam ca mai jucam din cand in cand cu echipa lor de amatori: bucatari, bancheri si alte meserii de-astea. Stiam ca-i o tara mica, stiam c-o duc destul de binisor cu banii. A contat destul de mult faptul ca erau chiar in centrul Europei.
Unul din lucrurile destul de complicate cu Ciprul era ca se calatorea greu. Fiind destinatie turistica veneau doar chartere si plecau chartere.
Inainte nu prea calatorisem. Vazusem Republica Moldova, trecusem prin Bulgaria, Turcia si Grecia, asa ca am hotarat sa incerc ceva in Luxembourg. Am luat frumos CV-ul, l-am pus pe monster.lu si a inceput lumea „sa sune la mine la portita”.
Inainte sa ajung aici am dat interviul prin telefon. O ora jumatate am stat si am dat din maini la telefon explicandu-i ce stiu eu.
Dupa cateva zile ma suna si ma intreaba: „tie nu-ti trebuie permis de munca?”. Eu: „nu-mi trebe, domle’...”, eu stiind c-am citit in hotnews (cred ca asta a fost sursa mea de informatie), ma simteam bine documentat. „Nu, am intrat acum in UE”. El cica: „s-ar putea sa-ti trebuiasca, totusi”. „Bine, mai investighez si eu”, mai caut pe ici-colo si mai gasesc pe site-uri mai serioase, la BBC unde zicea clar ca trebuie.
Cu toate astea m-au luat ca le-a placut de mine. Formalitatile trebuiau sa dureze intre 4 si 12 saptamani, la mine au durat 14, putin mai mult, asta trecand peste momentele in care, cautam pe net si aflam povesti cu romani la care durase 7 luni sau 10 sau mai mult...
Pentru mine a fost foarte important si interviul pentru ca mi-am facut o parere despre ce tehnologii vor sa foloseasca, care e profilul pe care il cauta. Am mai avut niste idei si spre Finlanda sau Suedia. Acolo, in primul rand era frig si in al doilea rand ei voiau sa foloseasca ceva din experienta mea din Cipru, lucru pe care eu nu-l voiam, nu mi se parea de viitor ce facusem.
Imi doream o noua provocare, un mediu nou si mai competitiv, comparativ cu cele prin care muncisem si traisem. Consideram la momentul respectiv ca un job in Europa de Vest ar putea ingloba toate aceastea.
E.D: Cum a fost primul tau contact cu Luxembourgul?
Am ajuns pe 6 august intr-o duminica dupa-amiaza. Putin abrupta sosirea. Nu stiam pe nimeni aici, si n-am facut o munca de cercetare prea amanuntita inainte de a ajunge, asa incit m-am dat jos din tren cu adresa unui hotel ce parea acceptabil ca pret si conditii. Pare-se ca nu eram eu singurul caruia i s-a parut hotelul un 'deal' bun, pentru ca incercarea mea de a-mi lua o camera acolo n-a avut sorti de izbinda, stabilimentul fiind plin.
Noroc ca mi-am adus aminte de existenta unui hostel in Luxembourg (nu eram prea familiarizat cu termenul, oricum imi imaginam ca foarte departe de un hotel n-are cum sa fie ca si conditii, plus ca se laudau ca erau in top 5 in lume, la vremea aia) si dupa indicatiile unor cetateni de bine am ajuns sa stau acolo mai bine de o luna jumatate, pana am gasit sa inchiriez un studio.
... Va urma
La momentul despre care vorbesc (2004) Iasiul era ok. Eram intr-o firma in care, erau oameni foarte buni in programare si era interesant dar simteam ca e cam mic si voiam sa experimentez, sa vad si altceva. Am fost mai din totdeauna genul mai „zglobiu”, mai explorator.
In 2004 ma uitam ca tot omul pe site-urile de joabe si am dat de un anunt al unei firme care cauta programatori pentru 'o tara din UE'. Conditiile oferite: viza de munca,transport,cazare, relocare,asigurare medicala,etc m-au facut sa fiu circumspect si sa o pun la 'tzepe', cum erau nenumarate in perioada respectiva.Timpul a trecut, s-a facut 2005 si am auzit despre citiva cunoscuti si chiar un coleg din firma care au ajuns sa lucreze pentru firma respectiva. Am 'sarit' si eu in barca cipriota si am petrecut aproape 2 ani destul de frumosi, intr-o tara noua,cu mult soare,intr-o comunitate de vreo 250 romani, programatori,tineri,entuziasti.
E.D: Cum ai decis urmatoarea destinatie?
A fost un concurs de factori care m-au facut sa ma decid sa merg mai departe. Pe de o parte salariu care nu crestea in acelasi ritm ca in Romania. In 2007 salariile noastre din Cipru ajunsesera cam la acelasi nivel cu cele din Romania. in plus lucram intr-o corporatie O corporatie e o corporatie, lucrurile se misca greu, exista cultura corporatista, trebuie sa te comporti intr-un anume fel daca vrei sa progresezi iar noi, romanii, am avut o problema cu asta. In perioada de glorie eram 255 de romani.
Si incet, incet s-a format un curent de opinie: ar cam fi timpul sa vedem daca se poate si altceva.
Eu probabil am fost printre primii care au parasit corabia. Se facea 2007.
Plecarea mea din Cipru are o poveste anecdotica . Imediat la inceputul lui 2007, Romania a intrat in UE si am citit un articol, pe un site de news, in care spuneau ca am intrat in UE si dadeau lista tarilor in care nu aveai nevoie de permis de munca pentru a lucra. Si pe lista erau Polonia, Cehia, Finlanda si... Luxembourg. De Luxembourg nu stiam foarte multe. Ca orice microbist din Romania stiam ca mai jucam din cand in cand cu echipa lor de amatori: bucatari, bancheri si alte meserii de-astea. Stiam ca-i o tara mica, stiam c-o duc destul de binisor cu banii. A contat destul de mult faptul ca erau chiar in centrul Europei.
Unul din lucrurile destul de complicate cu Ciprul era ca se calatorea greu. Fiind destinatie turistica veneau doar chartere si plecau chartere.
Inainte nu prea calatorisem. Vazusem Republica Moldova, trecusem prin Bulgaria, Turcia si Grecia, asa ca am hotarat sa incerc ceva in Luxembourg. Am luat frumos CV-ul, l-am pus pe monster.lu si a inceput lumea „sa sune la mine la portita”.
Inainte sa ajung aici am dat interviul prin telefon. O ora jumatate am stat si am dat din maini la telefon explicandu-i ce stiu eu.
Dupa cateva zile ma suna si ma intreaba: „tie nu-ti trebuie permis de munca?”. Eu: „nu-mi trebe, domle’...”, eu stiind c-am citit in hotnews (cred ca asta a fost sursa mea de informatie), ma simteam bine documentat. „Nu, am intrat acum in UE”. El cica: „s-ar putea sa-ti trebuiasca, totusi”. „Bine, mai investighez si eu”, mai caut pe ici-colo si mai gasesc pe site-uri mai serioase, la BBC unde zicea clar ca trebuie.
Cu toate astea m-au luat ca le-a placut de mine. Formalitatile trebuiau sa dureze intre 4 si 12 saptamani, la mine au durat 14, putin mai mult, asta trecand peste momentele in care, cautam pe net si aflam povesti cu romani la care durase 7 luni sau 10 sau mai mult...
Pentru mine a fost foarte important si interviul pentru ca mi-am facut o parere despre ce tehnologii vor sa foloseasca, care e profilul pe care il cauta. Am mai avut niste idei si spre Finlanda sau Suedia. Acolo, in primul rand era frig si in al doilea rand ei voiau sa foloseasca ceva din experienta mea din Cipru, lucru pe care eu nu-l voiam, nu mi se parea de viitor ce facusem.
Imi doream o noua provocare, un mediu nou si mai competitiv, comparativ cu cele prin care muncisem si traisem. Consideram la momentul respectiv ca un job in Europa de Vest ar putea ingloba toate aceastea.
E.D: Cum a fost primul tau contact cu Luxembourgul?
Am ajuns pe 6 august intr-o duminica dupa-amiaza. Putin abrupta sosirea. Nu stiam pe nimeni aici, si n-am facut o munca de cercetare prea amanuntita inainte de a ajunge, asa incit m-am dat jos din tren cu adresa unui hotel ce parea acceptabil ca pret si conditii. Pare-se ca nu eram eu singurul caruia i s-a parut hotelul un 'deal' bun, pentru ca incercarea mea de a-mi lua o camera acolo n-a avut sorti de izbinda, stabilimentul fiind plin.
Noroc ca mi-am adus aminte de existenta unui hostel in Luxembourg (nu eram prea familiarizat cu termenul, oricum imi imaginam ca foarte departe de un hotel n-are cum sa fie ca si conditii, plus ca se laudau ca erau in top 5 in lume, la vremea aia) si dupa indicatiile unor cetateni de bine am ajuns sa stau acolo mai bine de o luna jumatate, pana am gasit sa inchiriez un studio.
... Va urma
No comments:
Post a Comment