Un lung drum spre casa

Cine a vazut macar odata un aeroport low cost, o gara sau o autogara inainte de sarbatorile de iarna stie ca acestea sunt destul de departe de stralucirea si pacea pe care toata lumea o ureaza de Craciun. Sunt niste locuri aglomerate pline de noroi sau zapada. Oamenii nu mai au rabdare, vorbesc la telefon sau privesc cu disperare tabloul de intarzieri, unii alearga dupa cadouri de ultima ora.

Toate astea pentru a ajunge "acasa", dulcea casa, unde familia asteapta sa schimbe cadouri, sa stea in jurul unei mese cu produse traditionale si sa petreaca in stralucire si bucurie.

Dintre toate drumurile pe care le-am facut acestea mi se s-au parut intotdeauna cele mai lungi si au fost cele inainte de care nu reusean sa dorm. Cel din 2010 va ramanede pomina.

Anul trecut in decembrie in Luxembourg a nins neasteptat de mult si a inghetat. A fost si o seara in care autostrazile au fost blocate precum si drumuri spre aeroporturi. In fata cladirii in care lucrez tocmai fusese inaugurata o statie pentru un shuttle de aeroport. Imi amintesc fetele bietilor oameni care stateau asteptand, sperand cu bagajele langa ei, blocati, neputand sa ajunga acasa si ma gandeam cu spaima ca in doua zile urma sa fiu si eu in aceeasi statie. Nu vreau sa imi inchipui ce a fost in inima celor ce asteptau acolo.

Doua zile mai tarziu dupa ce strazile au fost curatate, in noaptea plecarii mele, a nins iar. Am plecat in toiul noptii cu bagajele spre statia de autobuz. Drumul pana acolo e scurt, de obicei imi ia 15 minute, dar e un deal de urcat. In noaptea aceea am facut mai mult de 30 de minute. Nu puteam misca bagajul in zapada si era si greu.

Cand am ajuns in varful dealului am fugit dupa autobuz care era pe punctul de a pleca. Eram uda leoarca de transpiratie si abia imi trageam sufletul. Am reusit sa-mi spun numele pe care era facuta rezervarea. Abia am auzit cand soferul m-a intrebat in romana "Aveti un bilet?" si nu am mai avut putere sa ii raspund.

Am ajuns la aeroport la timp, am dat acolo peste cineva cunoscut cu care am conversat cam tot drumul. La 10 eram in Bucuresti iar la 14.00 am adormit si am dormit pana a doua zi cand am plecat spre Bacau pentru alte 5 ore. Prima parte de drum a fost in compania unui mos nostalgic comunist, care mirosind ca vin din strainatate dupa cartea pe care o citeam, a inceput sa ma acuze ca am tradat tara plecand, sa-mi povesteasca cat de mult a pierdut Romania dupa caderea lui Ceausescu, cat de nefericiti sunt occidentalii, etc. Ignora faptul ca il ignoram si ca il lasam sa vorbeasca singur.
Ma gandeam doar la "Acasa, sa ajung mai repede acasa, sa fiu cu cei pe care ii iubesc, sa le dau cadouri, sa ma intind in pat si apoi sa facem bradul si sa povestim ..."